Dragi prieteni ai Academiei —
Viaţa se accelerează enorm! Resimţim cu toţii schimbările ce au loc, inclusiv haosul. Pentru cei ce pot să trăiască unele aspecte ale Divinului în viaţa lor, aceste vremuri reprezintă unele dintre cele mai măreţe momente din istoria umanităţii, vremuri ce furnizează oportunităţi pentru o nouă creştere. Putem să privim în jur şi să observăm enorma varietate de Viaţă ce se desfăşoară pe toate palierele creaţiei, de la nivelul atomului până la Adam Kadmon. Aflăm, de asemenea, că Pământul este o importantă formă de şcolarizare/ şcoală. Trebuie să luăm deciziile potrivite pentru a putea să avansăm şi pentru a nu fi [doar] locuitori indolenţi din scenariile noastre mintale limitate şi critice.
Cheile lui Enoh® sunt asemeni unei “scări” ce urcă de la fundaţia limitată a fizicii şi biologiei înspre dezvăluirea mijloacelor prin care totul trebuie să fie transformat, pe măsură ce ştiinţa se mişcă înspre înţelegerea universului în inter-relaţionarea acestuia cu Evoluţia Mai Înaltă. Trebuie oare pur şi simplu să aşteptăm Intervenţia Divină – iar dacă ea vine, care sunt schimbările ce vor avea loc în realitatea noastră fizică? Oare sunt oamenii pregătiţi să lase în urmă rivalităţile lor culturale şi filosofice? Mulţi mai au încă îndoieli, văzând doar un sfârşit al vieţii pe măsură ce trecem prin cataclisme şi tragedii inter-culturale din ce în ce mai fatale, în vreme ce alţii aşteaptă şi mai multe dovezi ale [existenţei] altor realităţi lumeşti, sau chiar a [existenţei] vieţii pe alte planete, şi posibil a [existenţei] altor universuri. Pentru a ne ajuta să ne soluţionăm întrebările, vă încurajăm să vă întoarceţi şi înspre Divin, să fiţi îndrumaţi în numeroasele niveluri de realitate, aşa cum o sugerează Cheile lui Enoh®, pentru a deschide “câmpurile de energie” de mai înaltă Cunoaştere.
Poate veţi observa atunci că enunţul misiunii voastre gravitează în jurul logicii ce poate fi articulat astfel: Tikkun Olam B’malchut Shaddai, adică, a repara lumea în Împărăţia Atotputernicului, Shaddai. Această Cunoaştere dezvăluie adevărata natură a Divinului ca schiţă a noastră din cadrul evoluţiei Vieţii, schiţă aflată la îndemâna fiecăruia din noi spre dobândire şi spre utilizare sub forma unei instrucţiuni care să servească scopului Divin al lui YHWH şi pentru a trăi Prezenţa lui Christ. Povestea noastră evolutivă continuă e reprezentată de misiunea noastră spirituală, ce duce înspre reînnoirea conştiinţei prin intermediul Gândului Divin şi al Prezenţei Divine. Să devenim [cu toţii] conştienţi cu privire la faptul că schimbările ce urmează necesită angajamentul nostru continuu prin:
1. meditaţie şi continuarea utilizării zilnice a unor afirmaţii ce clădesc rezilienţa, pentru a-i ajuta pe cei ce trec prin stări de stres, căci schimbările ne afectează pe fiecare din noi. [În aceste meditaţii şi afirmaţii] trebuie să încorporăm şi “insight/discernământ biblic” pentru a ne clădi încredere mai avansată şi pentru a deveni mai puternici în (Pistis) Credinţa noastră;
2. continuarea activităţii în “grupuri” pentru a face parte dintr-o reţea mai puternică de rugăciune, studiu şi muzică;
3. oferirea de observaţii pozitive oamenilor, prin sinergie pozitivă folosită alături de darurile de “vedere la distanţă” (remote viewing), “comunicare la distanţă” (remote communication) şi “vindecare la distanţă” (remote healing) pentru planetă;
4. înţelegerea diferenţelor dintre fiinţele extraterestre fizice (ET) şi fiinţele spirituale ultraterestre (UT), [acestea din urmă fiind cele] ce respectă Dumnezeirea şi spiritul-sufletul viu (numit Neshamah). ET nu sunt cei ce au creat experimentul nostru uman, însă îl influenţează. Fiinţele UT/angelice ne vor ajuta să generăm o psihologie pozitivă în procesul de pregătire a unei “trans-umanităţi mai înalte” (care nu se bazează pe inteligenţă artificială) şi care este o existenţă într-un corp spiritual mai înalt de Lumină bazat pe Chipul Divin.
În toate lucrurile, să fiţi binecuvântaţi de Lucrarea Divină, pe care aţi ales-o pentru această viaţă. Sprijinul vostru pentru activităţile Academiei continuă să aibă o importanţă vitală, căci el permite publicarea noilor Chei în şapte limbi majore ale lumii, în acest moment crucial de accelerare a istoriei umane.
Să ne bucurăm în Numele lui Dumnezeu – YHWH – ca pecete şi angajament al Transformării!
Cu Iubire şi Compasiune,
Doctorii J.J & Desiree Hurtak